Vasluienii nu țin cont de mască în spațiile publice

Polițiștii vasluieni au depistat 104 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/2020, cu amenzi în cuantum de 17.000 lei.

Totodată, polițiștii au depistat și 62 de persoane care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație, pentru acestea fiind aplicate sancțiuni în cuantum de 17.350 lei.

În perioada Crăciunului au fost derulate 33 de misiuni specifice și acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate în mod special zonele aglomerate, centrele comerciale, piețele, târgurile, restaurantele și terasele, precum și mijloacele destinate transportului de persoane.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate peste 75 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, peste 210 mijloace de transport persoane (dintre care 73 destinate transportului în comun de persoane) și au fost legitimate peste 480 de persoane.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

45 de unităţi şcolare vor funcţiona în scenariul roşu de săptămâna viitoare

45 de unităţi de învăţământ din judeţul Vaslui vor funcţiona în scenariul roşu de la …

Trei accidente ciudate în mai puțin de o oră

Astăzi, ambulanțierii au fost solicitați să intervină la trei evenimente rutiere ciudate, în mai puțin …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *