ActualitateLocal

Vasile Pavăl, primul aspirant la fotoliul de primar

paval candidatura
Vasile Pavăl, candidatul PSD la primăria municipiului Vaslui, este de ieri, înscris oficial în cursa electorală. Actualul edil, alături de preşedintele organizaţiei municipale PSD, Adrian Tighici, şi liderul judeţean social-democrat, Dumitru Buzatu, cei doi viceprimari şi consilierul local Vali Caragaţă, şi-a depus dosarul şi listele de semnături la Biroul Electoral Municipal.
“Orice eveniment de acest gen are o anumită încărcătură emoţională. În urmă cu patru ani, porneam cu idei şi curaj la drum, acum sunt la fel de emoţionat. Trebuie să prezint oamenilor ceea ce am realizat şi ce proiecte am pe viitor. Ştiu ce am de făcut, ştiu ce am făcut. Responsabilitatea este foarte mari, pentru că, aşa cum am obişnuit oamenii, voi munci în continuare, dacă îmi vor da votul. Voi munci pentru ceea ce este de muncit, pentru definitivarea proiectelor legate de infrastructură, pentru susţinerea financiară, în continuare, a şcolilor, în dezvoltarea activităţilor social-culturale şi sportive, astfel încât tabloul complet al Vasluiul în 2020 să fie încheiat. Vreau să spun că declar că acest mandat al meu va fi unul al deplinei maturităţi. Am experienţa necesară, am demonstrat prin ceea ce am realizat că pot, am demonstrat că sunt alături de vasluieni, că reprezint cu cinste şi onoare comunitatea. Mă mândresc că fac parte din acest oraş, Vaslui, care îşi găseşte locul acolo unde trebuie. Emoţiile sunt mari, pentru că examenul în faţa lor îmi impune un ritm susţinut şi un respect deosebit faţă de cetăţean”, a spus primarul Vasile Pavăl, primul politician care şi-a înregistrat candidatura la Biroul Electoral Municipal.
Preşedintele organizaţiei municipale PSD, Adrian Tighici, a precizat că pentru susţinerea primarului Vasile Pavăl s-au strâns peste 1.300 de semnători, iar pentru lista de consilieri locali au fost adunate peste 1.100 de semnături.
“Am depus candidatura pentru reprezentantul nostru, Vasile Pavăl, care candidează pentru un nou mandat. Avem o listă de 26 de consilieri pentru organizaţia municipală. Ne-am propus ca să obţinem un rezultat peste 50%, plus unu, pentru ca domnul primar să aibă susţinerea legislativului, pentru implementarea programului care se prezintă în noul mandat. Îi dorim mult succes”, a conchis Adrian Tighici.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button