Vasile Pavăl: ”Multe dintre amenzile date în perioada stării de urgenţă vor rămâne neplătite”

Primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, a declarat că multe dintre amenzile date în perioada stării de urgenţă pentru încălcarea prevederilor ordonanţelor militare vor crea o presiune pe bugetul local, deoarece persoanele amendate vor refuza să le plătească.

”S-a dat acea hotărâre a Curţii Constituţionale care a spus că amenzile sunt neconstituţionale, iar anularea lor se va duce numai în instanţă. Asta declanşează pe lângă nenumărate procese, o neîncredere de plată a lor care va greva bugetul local, sunt convins”, a declarat Vasile Pavăl.

Primarul a precizat că este vorba doar despre amenzile date în cursul lunii martie, având în vedere că începând din luna aprilie, potrivit noilor reglementări legislative, aceste amenzi au fost majorate şi au mers către bugetul de stat, fără a mai reprezenta o presiune pentru bugetele locale.

La nivelul Primăriei municipiului Vaslui urmează să fie întocmită o situaţie privind numărul exact al amenzilor date în perioada 15 – 31 martie pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare şi valoarea totală a acestora.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Economice din cadrul Primăriei Vaslui, instituţia are de recuperat din anii trecuţi de la populaţie suma de aproximativ 10 milioane de lei care reprezintă amenzi neîncasate, iar şansele ca aceşti bani să fie încasaţi sunt destul de mici, având în vedere că majoritatea persoanelor care au primit amenzi nu au venituri sau bunuri.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Comuna Hoceni are sediu nou de primărie

Astăzi, președintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu, și vicepreședintele Ciprian Trifan au participat la …

A apărut harta arborilor remarcabili din România. Sunt cartografiați arborii bătrâni. Vasluiul are opt specii de copaci care arată spectaculos!

O inițiativă pornită în 2015 a adus în 2020 o hartă a arborilor bătrâni din …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *