Un vasluian în comă alcoolică a acroșat un autoturism și a fugit de la locul accidentului!

În cursul zilei de ieri, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată prin SNUAU 112,  de către un tânăr de 19 ani, din municipiul Vaslui, cu privire la faptul că, în ziua de 31 ianuarie a.c., în jurul orei 22:25, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Vaslui, a fost acroșat de un alt autoturism, care ulterior a părăsit locul accidentului. 

În scurt timp, polițiștii Biroului Rutier Vaslui au reușit să identifice autoturismul implicat în accidentul de circulație și, întrucât conducătorul acestuia, respectiv un bărbat de 45 de ani, din municipiul Vaslui, emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, polițiștii rutieri i-au adus la cunoștință bărbatului prevederile art. 88, alin.  6 din O.U.G. 195/200, conform cărora este obligat să se supună recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Acesta a fost de acord, fiind condus la spital pentru recoltarea celor două probe de sânge.

De asemenea, apelantul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma investigațiilor medicale acesta a fost diagnosticat cu T.C.C. minor prin accident rutier, fără a necesita internare.

În cauză, polițiștii au întocmit pe numele bărbatului de 45 de ani un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului, urmând a fi stabilită cu exactitate cauza producerii evenimentului rutier.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

45 de unităţi şcolare vor funcţiona în scenariul roşu de săptămâna viitoare

45 de unităţi de învăţământ din judeţul Vaslui vor funcţiona în scenariul roşu de la …

Trei accidente ciudate în mai puțin de o oră

Astăzi, ambulanțierii au fost solicitați să intervină la trei evenimente rutiere ciudate, în mai puțin …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *