ActualitateLocal

Preşedintele ALDE, Daniel Olteanu: Ce se întâmplă astăzi cu guvernarea este halucinant

Preşedintele ALDE, Daniel Olteanu, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bistriţa, că este “halucinant” modul în care este guvernată ţara şi că, în mod normal, actualul Guvern şi premierul nu ar trebui să mai fie în funcţie.

Olteanu consideră că este nevoie ca ALDE, prin aleşii săi locali, să se preocupe mai mult de problemele cetăţenilor.

“Trebuie să ne aplecăm mai mult asupra problemelor cetăţenilor, la nivelul nostru, de bună guvernare locală, pentru că ceea ce se întâmplă astăzi la nivel naţional, cu guvernarea, este absolut halucinant. Nu poţi să vii să spui cetăţenilor, după ce ai fost ales, după ce ai fost numit în funcţie, că una este programul de campanie electorală şi alta este programul de guvernare – asta este declaraţia prim-ministrului, prim-ministru care, într-o ţară normală, ar fi fost cu siguranţă demis a doua zi”, a spus preşedintele ALDE.

Liderul ALDE a criticat “incompetenţa” de la nivel guvernamental, dând ca exemplu respingerea PNRR.

“Sunt câteva ministere care şi-au dat măsura incompetenţei lor. Chiar zilele trecute aflăm, sideraţi cu toţii, de faptul că şi a doua tentativă de depunere oficială a PNRR a fost respinsă, neînţelegând practic ce îşi doreşte Uniunea Europeană de la noi. Eu nu ştiu în care ţară Guvernul ar mai fi fost în funcţie astăzi sau premierul ar mai fi fost astăzi în funcţie. Ceea ce este mai grav, că această lipsă de competenţă – şi mă întreb, retoric poate, incompetenţă sau ticăloşie? -, această gravă lipsă de competenţă, dincolo de imaginea pe care ei încearcă să o prezinte în exterior, uite că cei din exterior şi-au dat seama că lucrurile nu stau chiar aşa cum le prezintă dânşii”, a declarat Olteanu.

Daniel Olteanu apreciază că este momentul ca ALDE să “repornească motoarele” şi să vină cu o serie de obiective de interes naţional, dând ca exemplu în acest sens reforma în educaţie.

Noul preşedinte al ALDE a avut o întâlnire cu conducerea interimară a filialei judeţene Bistriţa-Năsăud, în vederea reconstrucţiei partidului şi organizării de alegeri interne, care să pregătească formaţiunea pentru scrutinele electorale de peste trei ani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button