ActualitateLocal

Un vasluian a dat peste un proiectil din al doilea război mondial, în timp ce săpa pe un teren agricol

Echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Podul Înalt” al Județului Vaslui a intervenit în localitățile Sofronești (comuna Todirești) și Hoceni (comuna Hoceni) pentru asanarea unor elemente de muniție.

În timp ce efectua lucrări agricole, un localnic din satul Sofronești a găsit un proiectil exploziv, calibrul 152 milimetri. În localitatea Hoceni, pirotehniștii au identificat un proiectil perforant trasor, calibrul 76 milimetri.

Proiectilele au fost ridicate, transportate și depozitate în condiții de siguranță pentru a fi distruse ulterior.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Podul Înalt” al județului Vaslui recomandă cetățenilor ca în astfel de cazuri să respecte următoarele măsuri:

  • să nu miște de pe locurile pe care se află, elementele de muniție descoperite;
  • să nu desfacă și să nu predea la operatorii economici (societățile care au ca obiect de activitate colectarea materialelor feroase), elementele de muniție descoperite;
  • să nu folosească elementele de muniție descoperite pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente;
  • să nu lovească, să nu taie și să nu demonteze elementele de muniție descoperite;
  • să nu folosească focul deschis în apropierea elementelor de muniție descoperite.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button