ActualitateLocal

Un tânăr gelos din Suletea a băgat în spital o minoră, după ce a agresat-o

Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Murgeni au documentat și probat activitatea infracțională a unui tânăr, în vârstă de 18 ani, din comuna Șuletea, județul Vaslui, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în data de 20 iunie 2022, la ora 15.40, tânărul cercetat, aflat în localitatea/comuna Epureni, județul Vaslui, pe fondul unei stări de gelozie, ar fi provocat scandal și ar fi agresat o minoră de 15 ani, din aceeași localitate, cu care anterior ar fi avut o relație de prietenie.

Victima a fost examinată medico-legal traumatologic, ocazie cu care, în baza concluziilor preliminare, s-a stabilit că necesită un număr de 11-12 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

În cursul zilei de 21 iunie 2022, ca urmare a administrării probatoriului, poliţiştii din Murgeni au luat față tânăr măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore. Tot astăzi, 21 iunie 2022, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a tânărului.      

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button