ActualitateLocal

Un tânăr din Zorleni a intrat peste un bătrân în casă și l-a jefuit de bani

Poliţiştii bârlădeni au reținut un bărbat de 35 de ani din comuna Zorleni, județul Vaslui, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au probat activitatea infracțională a unui bărbat de 35 de ani, din localitatea Popeni, comuna Zorleni, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în data de 18 martie a.c., ora 17:55, persoana bănuită de comiterea infracțiunii ar fi deposedat, prin violență, persoana vătămată, un bătrân de 67 de ani, de o sumă de bani și bunuri personale. Infracțiunea s-ar fi produs la domiciliul din Popeni al persoanei vătămate, după ce, anterior, ce doi ar fi avut o dispută verbală, în zona unui local public.

Urmare a probatoriului administrat, în cursul zilei de astăzi, 19 martie a.c., poliţiştii au luat față de agresor măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, acesta urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale.      

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button