ActualitateLocal

Polițiștii au împărțit sute de amenzi șoferilor indiciplinați în trafic. Alți 48 au rămas fără permis de conducere.

Peste 60 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean Vaslui sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui au acționat în perioada 19/21 noiembrie 2021, pe raza județului Vaslui, pentru prevenirea săvârșirii faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, precum și pentru depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a tuturor participanților la trafic care încalcă prevederile legale în vigoare.

Activitățile au fost derulate atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte de către polițiști din cadrul structurilor de ordine publică și poliție rutieră, sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui pe zonele de competență ale Secțiilor de Poliție Rurală nr. 2 (Vaslui), 3 (Bârlad), 4 (Huși), 5 (Murgeni) și 6 (Negrești), Serviciului Rutier Vaslui pe drumul european E581 și drumurile naționale și de către Biroul Rutier din cadrul Poliției Municipiului Vaslui pe zona sa de competență.

Activitățile polițienești au vizat asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică şi pentru prevenirea faptelor cu violenţă în mediul rural, verificarea respectării prevederilor legale referitoare la paza bunurilor, protecția persoanelor, prevenirea şi combaterea furturilor din locuinţă, de și din auto, de animale și de material lemnos, supravegherea traficului rutier, respectiv prevenirea / limitarea răspândirii noului coronavirus.

Prin desfășurarea acțiunii, s-a urmărit creşterea autorităţii poliţiei şi asigurarea respectării legii prin prezenţa activă a polițiștilor, în vederea prevenirii activităţii infracţionale şi creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc în zonele cu risc criminogen ridicat.  

Cu ocazia activităților desfășurate, au fost legitimate peste 460 de persoane si controlate peste 470 vehicule și mopede. Au fost verificate peste 60 de societăți comerciale și 5 de agenți de pază.

De asemenea, polițiștii au aplicat 284 de sancțiuni contravenționale, dintre care 268 pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice) și 16 pentru abateri prevăzute de alte acte normative. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de peste 138.000 de lei.

Ca măsură complementară, au fost reținute 48 permise de conducere și ridicate 16 certificate de înmatriculare.

Totodată, s-a constatat și săvârșirea a 7 infracțiuni dintre care 5 la regimul rutier, respectiv ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”(3) și ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” (2).

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button