ActualitateLocal

Un permis de conducere fals și două infracțiun

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie română și R. Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.

În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, N. D., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 23 de ani, conducând un autoturism marca Audi A6.
La controlul de frontieră, pe lângă documentele de identitate, bărbatul a prezentat şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, valabil pentru categoriile „A”, „B” și „C”.

”Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, în cadrul cărora au constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals total și că N. D. nu figurează în bazele de date ale autorităților din R. Moldova ca fiind titular de permis de conducere. Cu privire la cele constatate, bărbatul în cauză a declarat că este posesorul unui permis de conducere valabil doar pentru categoria „B”  din anul 2014 și că în anul 2017 a depus actele la o școală de șoferi din Chișinău pentru a obține categoriile A și C, achitând suma de 3000 de lei moldovenești. Acesta a mai declarat că, după aproximativ 3 luni, fără să se prezinte la cursuri, a primit actele de absolvire a școlii. Cu ajutorul documentelor primite a obținut, prin intermediul unui conațional ale cărui date nu le cunoaște, permisul de conducere prezentat la control, în schimbul sumei de 300 de euro”, a declarat Irina Mirică, purtător de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button