LocalSănătate

Un nou deces din cauza Coronavirusului la Căminul de bătrâni de la Tutova

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat astăzi cel de-al doilea deces din focarul de Covid-19 de la Căminul pentru persoane vârstnice de la Tutova.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 81 de ani.

Potrivit comunicatului oficial, bătrânul a fost testat pentru COVID-19 în data de 25 aprilie, iar rezultatul pozitiv a fost confirmat pe 27 aprilie, iar pe 1 mai a fost confirmat decesul.

Beneficiarul centrului era cunoscut cu antecedente medicale, având pe lista comorbidităţilor: HTA, Boală varicoasă cronică, bronșită cronică.

Primul caz de îmbolnăvire de la Căminul de bătrâni de la Tutova a fost înregistrat pe 25 aprilie și a fost la o beneficiară, iar primul deces a fost consemnat pe 27 aprilie, fiind vorba despre un beneficiar, în vârstă de 82 de ani.

După testarea personalului de îngrijire şi a beneficiarilor cazaţi în acelaşi pavilion cu femeia confirmată COVID-19, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui a mai anunțat 19 cazuri de îmbolnăvire, din care 7 în rândul personalului de îngrijire.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button