ActualitateLocal

Un moldovean a comis trei infracțiuni pe teritoriul României

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huşi efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova  care a fost depistat încălcând regimul juridic al circulaţiei rutiere.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi aflaţi în executarea atribuţiilor de serviciu au oprit pentru control, pe raza localităţii Râşeşti, un autovehicul marca Mercedes, înmatriculat în R. Moldova, condus de B.V., cu cetăţenie română şi R.Moldova, în vârstă de 32 de ani.

La controlul de frontieră, B.V. nu a putut prezenta permisul de conducere, dar a prezentat o dovadă de reţinere a permisului de conducere, eliberată de Poliţia Rutieră Maramureş la data de 18.01.2020, valabilă până la 08.03.2020.

Din studiul documentului prezentat la control s-a concluzionat că acesta prezintă urme vizibile de falsificare prin modificarea mecanică a datei de valabilitate.

Cu privire la cele constatate, B.V. a declarat că în data de 08.01.2020, efectuând o manevră de depăşire neregulamentară, poliţişti din cadrul I.P.J. Maramureş i-au reţinut permisul de conducere moldovenesc, eliberându-i o dovadă de reţinere a acestuia, pentru o perioadă de 30 de zile. De asemenea, acesta a mai declarat că a recurs la falsificarea dovezii de reţinere, deoarece este conducător auto, meserie ce-i asigură subzistenţa.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul având dreptul de conducere suspendat, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button