Wednesday , 25 November 2020, 15:17

Un bărbat din Dumești a fost reținut de polițiști, după ce l-a atacat pe un romașcan cu briceagul

Poliţiştii Secției 6 Poliție Rurală Negrești au reţinut un bărbat din comuna Dumești, județul Vaslui, bănuit de comiterea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Poliţiştii negreșteni au probat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 43 de ani, din comuna Dumești, județul Vaslui, bănuit de comiterea infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.

Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în data de 20 septembrie a.c., ora 16.30, la un spațiu comercial din localitatea Dumești, pe fondul consumului de alcool și a unei stări conflictuale mai vechi, bărbatul bănuit de comiterea infracțiunilor ar fi provocat scandal și ar fi agresat persoana vătămată, un bărbat în vârstă de 39 de ani, domiciliat în municipiul Roman, județul Neamț, cu un obiect de tip briceag. În urma agresiunii, persoanei vătămate i-au fost provocate, prin tăiere și înțepare, mai multe plăgi.

Persoana vătămată a fost examinată medico-legal traumatologic, ocazie cu care, în baza concluziilor preliminare, s-a stabilit că necesită un număr de 10-12 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

În urma probatoriului administrat, în cursul zilei de 22 septembrie a.c., poliţiştii

negreșteni l-au reținut pe agresor pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Vasluian cu dosar penal pentru tăinuire! Deținea o mașină, dată în alertă pentru furt de către autoritățile italiene!

Poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui, au depistat şi …

Negreșteancă salvată de pompieri, după ce a căzut într-o fântână

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui a intervenit pentru salvarea unei persoane de sex …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *