ActualitateLocal

Un bărbat a fost găsit decedat într-un beci al locuinţelor arse în incendiul de la Codăeşti

O persoană a fost găsită decedată într-un beci al locuinţelor afectate de un incendiu puternic produs, în noaptea de joi spre vineri, în comuna Codăeşti.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, cadavrul a fost găsit la mai multe ore după ce incendiul a fost stins. Pompierii au continuat căutările deoarece la numărul de urgenţă 112 se anunţase că un bărbat ar putea fi surprins de incendiu.

”Într-unul dintre beciurile care trec şi pe sub construcţia afectată de incendiul din localitatea Codăeşti, a fost descoperită o persoană de sex bărbătesc, decedată. Victima nu prezenta arsuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs decesul bărbatului. Din primele cercetări, se pare că victima, aflată în stare de ebrietate, ar fi aprins focul într-o încăpere pentru a se încălzi, după care ar fi coborât în beci, fiind afectată de gazele toxice rezultate în urma incendiului.

În cauză se efectuează cercetări pentru ucidere din culpă şi distrugere.

Patru locuinţe au ars în urma unui incendiu din comuna Codăeşti. Iniţial, la faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului Vaslui. Ulterior, focul s-a extins la alte trei locuinţe şi au fost direcţionate alte echipaje, numărul acestora ajungând la opt.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button