Un băiat de 7 ani pe bicicletă, lovit de un microbuz şcolar la Iana

Un băiat în vârstă de şapte ani care circula pe o bicicletă a fost lovit, marţi, de un microbuz şcolar pe DJ 245A, pe raza comunei Iana.

Potrivit primelor cercetări efectuate la faţa locului, şoferul microbuzului şcolar, care se deplasa pe ruta Iana – Vaduri, a vrut să depăşească o căruţă în care se afla mama băiatului şi a acroşat biciclistul aflat în spatele atelajului, în urma impactului copilul suferind mai multe contuzii.

”Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 39 de ani din comuna Iana, a fost testat cu aparatul alcooltest, stabilindu-se că acesta nu a consumat băuturi alcoolice. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, poliţiştii continuând cercetările pentru a stabili cu exactitate în ce împrejurări s-a produs evenimentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

În microbuzul şcolar se aflau şase copii, care nu au suferit vătămări în urma impactului.

Copilul rănit a fost transportat pentru investigaţii suplimentare la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui. 

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Tânăr din Bârlad reținut pentru trafic de droguri

La data de 27 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui, împreună …

Autoritățile se pregătesc de perioada caniculară

Având în vedere atenționările Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor – Administrația Națională de Meteorologie, privind …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *