Trei tineri reținuți pentru tâlhărie

Doi bărbați de 24, respectiv 19 ani, și o femeie de 22 de ani, din județul Vaslui, au fost reținuți de către poliţiştii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Huși, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată și complicitate la tâlhărie calificată.

Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Huși, din cadrul Poliției Municipiului Huși, au probat activitatea infracțională a trei persoane din județul Vaslui, bănuite de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată și complicitate la tâlhărie calificată.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că în seara de 24 iunie a.c., femeia de 22 de ani, din comuna Oltenești, județul Vaslui, le-ar fi dat întâlnire unor tineri de 20, respectiv 19 ani, din comuna Miclești, județul Vaslui, pe drumul ce leagă localitățile Oltenești – Vinețești.

Ulterior sosirii lor, femeia i-ar fi anunțat printr-un SMS pe complicii săi, respectiv un bărbat de 24 de ani, din comuna Muntenii de Jos, județul Vaslui și un tanăr de 19 ani, din comuna Bunești-Averești, județul Vaslui, care s-au deplasat cu un autoturism spre punctul de întâlnire menționat anterior.

Acolo, bărbații cercetați i-ar fi agresat pe cei doi tineri din comuna Miclești, județul Vaslui, cu un corp contondent și, prin violență, i-ar fi deposedat de bani și de alte bunuri. Prejudiciul în cauză este estimat la aproximativ 1500 de lei.

Cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore, iar astăzi vor fi prezentați Judecătoriei Huși cu propunerea de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale.      

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Comuna Hoceni are sediu nou de primărie

Astăzi, președintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu, și vicepreședintele Ciprian Trifan au participat la …

A apărut harta arborilor remarcabili din România. Sunt cartografiați arborii bătrâni. Vasluiul are opt specii de copaci care arată spectaculos!

O inițiativă pornită în 2015 a adus în 2020 o hartă a arborilor bătrâni din …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *