ActualitateLocal

Transportul elevilor din satele izolate rămâne o problemă

Cursurile au început astăzi şi pentru elevii care trăiesc în cătune izolate din județul Vaslui.

Microbuzul școlar nu ajunge însă în satul lor, drumurile sunt impracticabile când plouă, iar copiii sunt din ce în ce mai puțini.

Andreea are 13 ani și e singura din Rapșa care merge la școala din localitatea Pungești. Parcurge pe jos cei trei kilometri până la microbuz. Rar, mai merge cu mama cu căruța la Toporăşti:

”Sunt pregătită. Drumul e cam rău. Merg cu căruța, cu mămica. Când e frig nu poți merge cu bicicleta sau pe jos, că e prea frig, îngheți de frig până la școală. Am cam întârziat. Am dat mâncare la porci”.

Până anul trecut, străbătea pustietatea împreună cu fratele ei, dar Ionuț a terminat opt clase și a abandonat școala:

”Nu am posibilitate să mă duc, să fac naveta. Drumul este prea lung, mă murdăresc de noroi până la Vaslui. Nu poți să te duci murdar la școală. Râd colegii de tine. Este și bullying-ul ăsta. Vreau să fiu ospătar sau bucătar”.

Tatăl lor e plecat la muncă în străinătate, iar mama se ocupă de cei trei copii, cel mai mic în vârstă de 2 ani și de întreaga gospodărie. Femeia luptă să-și vadă copiii oameni mari.

”Singura soluție era naveta, să facă naveta cu tatăl lor, cu mașina. El acum lucrează, dar dacă era drumul bun stătea aici, își găsea un serviciu la Vaslui și făcea naveta, îl ducea, îl aducea. Până în Toporăști faci o oră cu căruța dacă e noroi. Dacă e pe jos, mai mult de o oră”, a spus mama copiilor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button