ActualitateLocal

Soția fostului președinte CJ, Corneliu Bichineț, a trecut la cele veșnice!

Întreaga comunitate din Negrești este în doliu. O veste tristă i-a surprins pe localnici. Directorul bibliotecii orășenești, Anda Bichineț, a trecut la cele veșnice. Nimeni nu se aștepta ca soția fostului președinte al CJ Vaslui, Corneliu Bichineț, să părăsească așa devreme această lume.

Se afla împreună cu soțul la Bruxelles, în vizită la băiatul lor, suferind in infarct în timpul nopții.

„Am venit cu Anda, soția mea, la Corneliu, în Bruxelles, să ne bucurăm, împreună, de munca și realizările lui și să stabilim ultimele detalii pentru nunta sa.

Dumnezeu a hotărât altfel. După clipe minunate petrecute împreună, mama copiilor mei, soția mea, în timpul nopții a suferit un infarct și s-a stins. Un asemenea om lasă în urma sa lacrimi, durere, nefericire și tristețe!

O să o repatriem cât de repede putem și o vom înmormânta la Negrești. Dumnezeu s-o ierte și s-o odihnească în pace! Vă mulțumim tuturor pentru mesaje și încurajări!”, a postat pe pagina personală de facebook Corneliu Bichineț.

„Întreaga comunitate negreșteană este șocată la aflarea veștii morții doamnei Anda Bichineț. Colega noastră, Anda, a îndrumat pe calea lecturii, prin funcția pe care o deținea de director al Bibliotecii orășenești Negrești, mii de copii și a contribuit permanent la educarea societății negreștene. A fost un factor de echilibru într-o societate din ce în ce mai zbuciumată și o colegă apreciată și iubită de toți. Dumnezeu sa o ierte. Condoleanțe familiei!”, au scris reprezentanții Primăriei orașului Negrești pe pagina oficială de facebook.

Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui, transmite întregii familii sincere condoleanțe!

„Este regretabil să auzi că oameni tineri, care aveau încă o perspectivă de viață, oameni care n-au apucat să vadă împliniți pe toți copiii lor, în mod neașteptat au decedat, și, pe lângă condoleanțele pe care le transmit prietenului meu Corneliu Bichineț precum și familiei, îmi exprim regretul pentru asemenea lucru. Să sperăm că vor trece cu bine peste aceasta și vor păstra vie în amintirea lor imaginea celei care a fost soția, mama, care a fost un om ce a asigurat echilibrul și stabilitatea familiei! Dumnezeu să o ierte!”, a transmis președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button