Țigări de contrabandă descoperite în bordul unui cap-tractor


Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit ţigarete de provenienţă R. Moldova, pe care un cetățean moldovean încerca să le introducă în ţară, ascunse într-un loc special amenajat în bordul mijlocului de transport pe care îl conducea.
În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, cetățeanul moldovean, Valerii S., în vârstă de 63 de ani, conducând un ansamblu de vehicule format dintr-un cap-tractor marca Mercedes și o remorcă marca Schmitz, ambele înmatriculate în România.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care, echipa comună de control, formată din lucrători vamali și poliţişti de frontieră, a descoperit ascunsă în bordul capului tractor, cantitatea totală de 2.220 ţigarete (111 pachete), de diferite mărci, de proveniență R. Moldova.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare totală de 510 lei, sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 7.500 lei.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Captură impresionantă la Albița! Aproape 50 mii de cartușe letale descoperite în portbagajul unei mașini conduse de un moldovean!

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița  efectuează cercetări cu privire …

Cinci bărbați reținuți de polițiști, după ce au încercat să-și facă dreptate cu parul

Poliţiştii Secției 4 Poliție Rurală Huși au reţinuți cinci bărbați, din comunele Dimitrie Cantemir și …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *