ActualitateLocal

Ţigări de contrabandă, ascunse pe corp


Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit 1.800 ţigarete, fără însemne de accizare, pe care trei bărbați au încercat să le introducă în țară,ascunse pe corp.
La sfârşitul săptămânii trecute, la Punctul de Trecere a Frontierei Albița-I.T.P.F. Iași, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, călătorind ca pasageri într-un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Bulgaria, trei bărbați, doi cetăţeni români și unul R. Moldova, cu vârste cuprinse între 20 și 39 de ani.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanelor, ocazie cu care, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră și lucrători vamali a descoperit, ascunse pe corpul celor trei persoane, 1.800 ţigarete, fără însemne de accizare.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor în valoare totală de 405 lei şi sancţionarea contravenţională a fiecărui bărbat în parte cu amendă în valoare de 5.000 lei.

Related Articles

Back to top button