ActualitateLocal

„Nu vrem să avem regretul că suntem contra istoriei noastre!”

Consiliul Județean Vaslui a marcat astăzi tripla semnificație istorică a zilei de 9 mai, deși autoritățile centrale au decis ca Ziua Independenței statului român să fie celebrată pe 10 mai.

Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, a precizat că va sărbători în continuare Ziua Independenței pe 9 mai, data la care Mihail Kogălniceanu, fost ministru de Externe la acea vreme, a ținut discursul în Parlament.

„M-am gândit să marcăm tripla semnificație a Zilei de 9 mai, fiindcă, mai în glumă vorbind, nu am reușit să-l conving pe bunicul meu, care a fost luptător în cel de-al doilea război mondial, faptul că cel de-al doilea război mondial s-a sfârșit pe 10 mai și nu pe 9 mai. Neputând lua legătura cu el, zic să păstrăm acest bun obicei de a-i comemora pe aceia care au căzut pentru patria noastră, să-i amintim, să-i menționăm de fiecare data când ne întâlnim aici și să exprimăm totodată mândria că ne-am putut integra în concertul națiunilor statelor europene, fără a mai avea regretul că suntem cumva contra istoriei”, a precizat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Acesta a vorbit despre însemnătatea zilei de 9 mai, care a marcat evoluția României, începând cu proclamarea independenței statale la 9 mai 1877, când vorbim de o încununare a strădaniilor de veacuri a românilor, aceea de obținere a independenței față de Imperiul Otoman.

„Trebuie să remarc faptul că și astăzi este o zi minunată, chiar dacă plouă, pentru că ne-a dat prilejul tuturor să ne reunim aici, în jurul acestui monument, pentru a ne aminti împreună că pe 9 mai 1877 Mihail Kogălniceanu a dat citire declarației de independență. A dat citire unui act fundamental al unui stat, care după unirea, pe care o botează unii astăzi ca fiind cea mică, după unirea celor două principate române, actul firesc care urma să se întâmple în decursul istoriei era obținerea independenței. În ciuda multor piedici, românii, prin vocea lui Kogălniceanu, și-au declarat independența, punând astfel bazele statutului român modern. Această declarație a fost udată cu sângele acelora care au participat la războiul ruso-româno-turc, sângele vărsat pe câmpurile din Bulgaria. Acolo, aceia pe care astăzi îi pomenim, și-au vărsat sângele și și-au lăsat oasele pe câmpurile de luptă. Orice s-ar întâmpla, pe 9 mai națiunea română are datoria să-și amintească de aceștia, pentru că au fost printre părinții fondatori ai statului român, mulți dintre ei neștiuți astăzi, ale căror nume cu greu ni le mai amintim, dacă mai sunt consemnate undeva în acte oficiale sau în literatură”, a completat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Ziua Independenței de Stat a României, Ziua Victoriei aliaților în cel de-al Doilea Război Mondial împotriva Germaniei naziste și Ziua Europei au fost marcate la Monumentul Independenței din apropierea sediului Judecătoriei Vaslui cu o slujbă de pomenire a eroilor neamului și depuneri de coroane de flori.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button