Sport

”Au fost patru ani frumoși la Vaslui!”


HC Vaslui pierde unul dintre jucătorii emblematici pe care i-a avut de la revenirea în prima ligă. Liderul, Gabriel Bujor, părăsește gruparea vasluiană, după patru sezoane și jumătate. Extrema dreaptă recunoaște că a fost o perioadă frumoasă la Vaslui, unde a cunoscut cele mai bune performanțe, o clasare în play-off și obținerea a două titluri consecutive de golgheter al Ligii Zimbrilor.
După patru ani, jucătorul de 27 de ani a ales să schimbe echipa, pentru noi experiențe la Călărași, alături de fratele geamăn, Mihai Bujor.

-Cum a fost sezonul pentru tine?
-Din punctul meu de vedere a fost un sezon reușit, presărat cu momente bune și mai puțin bune. Mă bucur că am reușit să rămânem în Liga Zimbrilor și să las totul așa cum trebuie.

-Putea mai mult Vasluiul în ultimul sezon?
-Am fi putut măcar să evităm barajul, deoarece am început foarte bine turul, mai ales victoria cu CSM București, care ne-a dat un moral bun, dar pe parcurs au fost multe schimbări și consider că asta ne-a afectat.

-Ce a fost bine, ce a fost rău în ediția trecută de campionat?
-Nu pot să spun ce a fost bine și ce a fost rău, dar pe total eu mă bucur că ne-am atins obiectivul, mai ales că am avut multe accidentări pe parcursul întregului campionat.

-Cum a fost experiența cu un antrenor străin?
-A fost o experiență plăcută, am învățat câteva lucruri de la Bozo Rudic, mă bucur că am avut plăcerea de a lucra cu el.

-Al doilea titlu de golgheter consecutiv. Cui datorez această performanță?
-În primul rând vreau să îi mulțumesc fratelui meu, Mihai, care m-a ajutat, m-a susținut și mi-a fost alături când mi-a fost greu, iubitei și familiei care au avut și ei un rol foarte important și nu în ultimul rând colegilor de echipă, care au avut și ei aportul lor.

-Te desparți de Vaslui, cum a fost perioada petrecută la echipă?
-Au fost 4 ani frumoși, care m-au ajutat să mă ridic, aici am obținut cele mai bune performanțe ale mele, aici am legat prietenii, aici am cunoscut oameni deosebiți și nu în ultimul rând am cunoscut un public minunat și iubitor.

-Ce mesaj le transmiți fanilor?
-Mi-aș dori să vină în continuare la sală, indiferent de rezultate, deoarece ei ne ridică în momente grele. Vreau să le mulțumesc acestor oameni minunați, că m-au primit și m-au tratat ca fiind unul de al lor și sper ca pe viitor să mai am ocazia de a reveni aici. Vă mulțumesc din suflet pentru acești patru ani frumoși și pentru susținerea acordată.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button