ActualitateLocal

Autocisternă răsturnată pe DE 581, în curbă la Dobrina!

Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Podul Înalt” al Județului Vaslui a intervenit cu patru autospeciale și o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate la un accident rutier produs în zona Dobrina, în apropierea municipiului Huși.

La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit răsturnat un autovehicul de mare tonaj, o autocisternă încărcată cu GPL.

Din autocisternă nu au fost scurgeri de GPL, existând scurgeri de combustibil din rezervorul autocisternei.

Echipajele de intervenție au asigurat măsuri PSI (balizarea zonei, deconectarea bornelor bateriilor, îndepărtarea resturilor de material plastic de pe șosea, sablarea și spălarea carosabilului) și au evaluat starea medicală a conducătorului auto, acordându-i șoferului primul ajutor medical.

Șoferul autocisternei un bărbat în vârstă de 34 ani, a suferit câteva escoriații în zona capului, iar după acordarea primului ajutor a refuzat transportul la o unitate medicală.

În acest moment, la fața locului a mai rămas o singură autospecială cu un echipaj de stingere care va asigura măsurile PSI până mâine dimineață. Celelalte autospeciale și echipaje au fost retrase în subunități.

Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de instituțiile abilitate în acest sens.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button