Lucrările la drumul strategic vor fi finalizate până la data de 31 decembrie 2026
Consiliul Județean Vaslui anunță că lucrările la drumul strategic Bârlad-Codăești vor fi finalizate până la finele anului viitor. În acest…
Consiliul Județean Vaslui anunță că lucrările la drumul strategic Bârlad-Codăești vor fi finalizate până la finele anului viitor. În acest…
La 521 de ani de la trecerea în eternitate a domnitorului Ștefan cel Mare, la Vaslui a avut loc o…
Zeci de fermieri din județul Vaslui, dar și din alte zone ale țării, au participat la Simpozionul Internațional „ExplorAgra”, organizat…
Ziua Drapelului Național a fost marcată la Vaslui printr-un ceremonial militar solemn, desfășurat în fața Palatului Administrativ. Evenimentul a reunit…
Cea de-a IX-a ediție a Festivalului-concurs „Muguri de Tezaur” a reunit un număr impresionant de participanți, transformând scena Centrului Cultural…
Consiliul Județean Vaslui va supune aprobării un proiect de hotărâre privind reorganizarea Centrului de Asistență Medico-Socială Băcești prin fuziune, prin…
Sub cerul deschis al Amfiteatrului din cadrul Ansamblului Monumental „Podul Înalt”, acordurile muzicii folk au vibrat într-un spectacol plin de…
ADR Nord-Est și ADR Nord-Vest, împreună cu cele 12 consilii județene din regiunile Nord-Est și Nord-Vest, printre care și Consiliul…
Un nou capitol în sprijinul educației incluzive prinde contur în județul Vaslui! Vicepreședinții Consiliului Județean, Costel Zară și Mădălin Căciulă…
Festivalul de Folk „Ion Chiriac” ajunge la cea de-a IV-a ediție – un eveniment dedicat memoriei unui artist emblematic și…