ActualitateLocal

Mai multe localităţi din mediul rural din Vaslui au probleme cu apa potabilă

Mai multe localităţi din mediul rural din Vaslui au probleme cu apa potabilă.

Din cauza secetei prelungite, izvoarele şi fântânile aproape au secat, iar oamenii sunt nevoiţi să aducă apă de la câţiva kilometri distanţă.

Seceta accentuată de la nivelul judeţului Vaslui a dus nu doar la calamitarea a aproape 30.000 de hectare cu culturi agricole, dar s-au acutizat problemele şi în ceea ce priveşte alimentarea cu apă potabilă a populaţiei, în zonele rurale îndeosebi.

Fântânile şi izvoarele de la care sătenii se aprovizionau sunt aproape secate.

La Tătărăni, de pildă, oamenii cară apa cu bidoanele, din localităţile aflate la câţiva kilometri distanţă, iar la Cozmeşti, primăria a pregătit rezervoare pentru a asigura apa potabilă.

O asemenea secetă -mai spun autorităţile locale – nu a mai fost din perioada 2007 – 2010, când s-au înregistrat perioade prelungite de secetă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button