EducatieLocal

Sute de medii sub 5 la admiterea la liceu


Aproape 20 la sută dintre elevii care au susţinut în acest an examenul de evaluare naţională vor deveni viitori boboci de liceu cu medii sub 5.
Din cele 658 de medii de admitere mai mici de 5, 34 sunt între 2 şi 3, iar 193 sunt între 3 şi 4. Ultima medie cu care se va putea intra la liceu în Vaslui este 2.07, aparținând unui elev din Bârlad, care a obținut 1 la Evaluare, iar media sa din gimnaziu a fost 6.39.
Aceste medii nu sunt un impediment pentru a frecventa în continuare cursurile unui liceu din judeţ, din moment ce singura condiţie pentru a ajunge licean este ca elevul să fi participat la evaluarea naţională. Nu contează notele obţinute, iar atâta timp cât un absolvent cu medie de admitere îşi doreşte să continue la liceu şi îşi alege o opţiune realistă, acesta va fi admis.
De mai mulţi ani s-a renunţat la obligativitatea de a se intra la liceu cu o medie de cel puţin 5, sistemul fiind deseori criticat pentru această măsură mult prea permisivă cu elevii foarte slabi.
De aici vin şi o serie de explicaţii în ceea ce priveşte absolvenţii de liceu care nu reuşesc să promoveze examenul de bacalaureat. Este greu de crezut că un elev cu media de admitere de 3, 4 sau 5 va recupera materia neasimilată în patru ani de gimnaziu, plus cea din anii de liceu, pentru ca la bacalaureat să ia cel puţin media şase.
Elevii care vor participa în acest an la prima etapă de admitere în clasa a IX-a de liceu au fost ierarhizaţi de Ministerul Educaţiei, în funcţie de mediile obţinute la evaluarea naţională (care au o pondere de 80%) şi de cele generale ale claselor de gimnaziu (au o pondere de 20%).
Loteria repartizării computerizate e aşteptată cu sufletul la gură de mare parte dintre candidaţi, mai ales când este vorba despre clase şi colegii unde concurenţa e ridicată. Câţiva însă, cei cu medii aproape de 10, au siguranţa că vor fi admişi la orice liceu îşi doresc.
În perioada 3 – 7 iulie, absolvenţii de gimnaziu şi părinţii acestora vor completa şi ulterior vor verifica opţiunile lor în fişele de înscriere, asistaţi de diriginţi.
Repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor claselor a VIII-a este programată pentru 12 iulie. Repartizarea se realizează în funcţie de opţiunile elevului, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button