LocalSănătate

Spitalul Bârlad, desemnat unitate suport COVID-19

Spitalul Municipal de Urgenţă “Elena Beldiman” din Bârlad a fost transformat în unitate suport pentru COVID-19.

Astfel, reprezentanții unității medicale au luat măsurile necesare pentru eliberarea paturilor, fiind externați pacienţii cu o starea generală ameliorată.

Cei care necesită îngrijiri medicale în continuare au fost direcționați către Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui.

“Cred că mai bine de 90% dintre pacienţi au fost deja transferaţi, secţiile sunt aproape goale, mai sunt doi, trei pacienţi pentru care încercăm să găsim soluţii. Este o măsură luată pentru a nu pune în contact pacienţii care nu au COVID-19 cu pacienţii care vor veni. Fiecare secţie încearcă să îşi organizeze un circuit epidemiologic, pentru că este destul de dificil de organizat lucrul acesta, nu prin prisma COVID-19, ci din cauza felului în care au fost construite aceste spitale. Pe vremea în care au fost construite nu s-a gândit nimeni la circuitele epidemiologice. Încercăm şefii de secţii, de compartimente să ne grupăm, să gândim la comun şi să găsim felul în care să intrăm, să avem zonele de decontaminare”, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Angelica Gramaticu, purtătorul de cuvânt al spitalului bârlădean.

Reprezentanţii unităţii medicale, care au lansat public un apel pentru a primi sprijin financiar în vederea achiziţionării de materiale sanitare de protecţie, aşteaptă în continuare donaţii de bani sau echipamente.

“Sunt câteva echipamente în momentul de faţă, pentru preluarea şi îngrijirea câtorva pacienţi pe o perioadă limitată de timp. Totul depinde de afluxul de pacienţi care vor veni. Cred că avem suficiente echipamente pentru îngrijit vreo trei pacienţi pe vreo patru zile”, a mai spus dr. Gramaticu.

În cadrul spitalului bârlădean urmează să fie detaşaţi medici din specialităţile Boli Infecţioase şi Anestezie Terapie Intensivă, dar până la această dată unitatea nu a fost informată oficial cu privire la aceste detaşări.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button