ActualitateLocal

Situaţiile de urgenţă, sub control

isu_buhaescu
În ședinţa Colegiului Prefectural, inspectorul șef adjunct al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) Vaslui, Alexandru Buhăescu, a prezentat analiza acțiunilor de intervenție din perioada ianuarie-noiembrie 2016. Potrivit datelor de la IJSU, la nivelul judeţului Vaslui au fost înregistrate 6.035 de evenimente, intervenindu-se în 5.820 de situații, din care 4.908 sunt asistență medicală de urgență, 305 incendii, 185-asistența persoanelor, 151 de incendii la vegetație uscată, 31 salvări de animale, 11 descarcerări și 178 de alte situații. Tot în aceeași perioadă au existat și 215 deplasări fără intervenție, din care 29 au fost alarme false, iar în 70 de cazuri echipele de intervenție au fost întoarse de pe traseu.
Inspectorul șef adjunct al IJSU Vaslui a afirmat că în situațiile în care s-a intervenit au fost salvate 85 de persoane, din care 67 adulți, 225 de animale și bunuri în valoare de peste 35 milioane de lei.
De la începutul anului 2016, ca urmare a incendiilor, au decedat 9 persoane (din care 1 în jud. Iaşi) iar 8 au fost rănite sau intoxicate cu fum/gaze toxice (1 din cadrul serviciilor profesioniste de la Detaşamentul Bârlad).

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button