Wednesday , 25 November 2020, 08:12

Siguranța în școli, o prioritate pentru polițiști

la-datorie-pentru-sarbatori-pascale-in-siguranta
În această săptămână, Poliţia Română a intensificat acţiunile pentru asigurarea unui climat de siguranţă în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, pentru prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor și pentru eficientizarea măsurilor necesare asigurării bunei desfăşurări a procesului instructiv-educativ.
Măsurile luate de poliţiştii sunt structurate pe trei paliere: prevenire prin acţiuni educative; verificarea modului de supraveghere, pază și acces în unităţile, în conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003; acordarea sprijinului de specialitatate (activităţi pentru menţinerea ordinii publice, intervenţia în cazul evenimentelor produse în perimetrul unităţilor şcolare, sesizate prin „112” şi combaterea absenteismului şcolar).
Astfel, poliţiştii de la compartimentul de analiză şi prevenirea criminalităţii, împreună cu cei rutieri, sprijiniţi de poliţişti de proximitate, au continuat întâlnirile preventive cu elevii, în cadrul unităţilor şcolare.
Poliţiştii şi-au propus să se întâlnească cu cât mai mulţi elevi pentru a dezbate aspecte legate de delincvenţa juvenilă şi toate implicaţiile acesteia în viaţa unui adolescent care alege un drum în afara legii.
Dintre temele abordate putem menţiona violenţa în spaţiul şcolar şi în afara acestuia, efectele consumului de substanţe etnobotanice, problema traficului de fiinţe umane, a infracţiunilor săvârşite pe internet. Poliţiştii le-au vorbit elevilor şi de răspunderea penală şi contravenţională a minorilor, de rolul anturajului în viaţa unui tânăr şi de alegerile făcute sub presiunea grupului de prieteni, care uneori îl pot pune în pericol.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Negreșteancă salvată de pompieri, după ce a căzut într-o fântână

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui a intervenit pentru salvarea unei persoane de sex …

Accident spectaculos lângă Mărul de Aur! Două mașini răsturnate pe DN24!

În această dimineață, Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere echipată …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *