ActualitateLocal

Săptămâna „Şcoala Altfel” plină la Liceul „Nicolae Iorga” din Negreşti


Ziua Porţilor Deschise a fost evenimentul în care elevii şi profesorului liceului au organizat, pe arii curriculare, seminarii interactive, activităţi de tip work-shop, care au avut ca scop evidenţierea ofertei şcolare şi atragerea elevilor din zonă la liceul negreştean. Liceul a fost vizitat de elevi de la şcolile gimnaziale din Negreşti, Băceşti, Dumeşti, Rafaila, Parpaniţa, Todireşti, Vultureşti, Parpaniţa. Au fost prezentate rezultatele meritorii ale elevilor iar cei mici i-au putut vedea pe colegii mai mari antrenați de profesori în lecții atractive desfăşurate în Laboratorul de producţie media, în Biblioteca şcolii, în Centrul de Documentare şi Informare, în sălile de clasă. Oferta școlară este variată, pe ambele filiere teoretică și tehnologică. Astfel, la filiera teoretică sunt propuse 2 clase de științe sociale, 1 de matematică-informatică, 1 de filologie, 1 de științe ale naturii. Pe filiera tehnologică, oferta este următoarea: 1 clasă tehnician în activități economice (servicii), 1 de tehnician ecolog și protecția mediului (resurse naturale), 1 de tehnician transporturi, 1 de operator procesare text imagine, 1 de electrotehnică. Pentru Școala Profesională există două clase cu două specializări, 1 de mecanic auto, 1 de mecanic agricol.
De marţi și până la finalul săptămânii elevii au avut şansa să plece în excursii tematice pe trasee foarte variate, care le-au deschis gustul pentru călătoria culturală, le-au oferit posibilitatea să-şi cunoască profesorii în afara clasei şi le-au deschis orizontul cunoaşterii. Astfel, au fost vizitate obiective istorice şi naturale precum: Mănăstirea şi Sanctuarul de la Şinca Veche, Prima Şcoală Românească din Şcheii Braşovului, arealul Vulcanilor Noroioşi, Casa memorială M. Eminescu din Ipoteşti, Salina Praid, Salina Târgu Ocna, Universitatea din Suceava, mănăstirile din zona Neamţ, Mausoleul de la Mărăşeşti etc.
Ziua Absolventului a fost joi, 18 mai, când cei 221 de absolvenţi purtând robe şi toci, au pornit într-un Marş al absolventului, însoţiţi de profesori, părinţi şi prieteni. Cursul festiv s-a desfăşurat la Casa de cultură din oraş unde diriginţii au strigat pentru ultima dată catalogul pentru cei ajunşi la examenul de maturitate, au fost înmânate diplome de absolvire şi s-au rostit cuvinte de mulţumire pentru munca depusă de dascălii şcolii.
Şefa promoţiei 2017 este Mardare Andreea, din clasa a XII-a A (filologie), care a înmânat „Cheia succesului” colegei din clasa a XI-a A, Dascălu Cristina.
Promoţia 2017 este una de excepţie, una a foarte multor olimpici care au reprezentat şcoala vasluiană la competiţiile naţionale, aceştia fiind evidenţiaţi de directorul liceului, prof. Gabriel Matei. Astfel printre absolvenţi s-au numărat: Ciocan Dragoş (a XII-a D), care a obţinut doi ani la rând medalia de bronz la olimpiada naţională de matematică (prof. îndrumător Iulia Cotae); Evelina Chirvase (a XII-a B), care a obţinut menţiune în fiecare an de liceu la faza naţională a Concursului de matematică „Adolf Haimovici” (prof.îndrumător Arthemiza Popa); Macovei Alina (a XII-aB), care a obţinut menţiune la faza naţională a olimpiadei de istorie (prof. îndrumător Lucica Vargan); Mardare Andreea (a XII-a A) care a participat an de an la competiţiile naţionale de limba latină sau limba română, obţinând anul acesta dreptul de a intra la Universitatea de Vest din Timişoarafără concursul specific (prof. îndrumător Lăcrămioara Frăţiman, prof. Didiţa Luchian); Ursu Crina (a XII-a B), participantă la olimpiada de psihologie cu un rezultat deosebit în clasa a XII-a, obţinând menţiune la faza naţională cu nota 9,20 (prof. îndrumător Mioara Vieru); Savastru Dana (a XII-a B), participantă la etapa naţională a olimpiadei de istorie în clasa a XI-a şi o foarte activă prezenţă în acţiunile importante derulate de Fundaţia „World Vision” în zona Negreşti; Florea Rareş-Costel (a XII-a H), participant la fazele naţionale ale concursurilor de matematică şi chimie (prof. îndrumător Alina Săvuc, prof. Gabriela Patrichi); Ciobotaru Alexandra-Daniela (a XII-a G), calificată în clasa a XI-a la olimpiada naţională de protecţia mediului (profesori îndrumători Cristina Matei şi Puşa Stan).
Tot joi, 18 mai, 15 elevi negreşteni pasionaţi de istorie au participat, cu success, la concursul de istoria românilor „Timp şi spaţiu românesc în context european” organizat de Liceul „Ştefan Procopiu” din Vaslui. Astfel, la clasa a X-a, Marcu Anca (a X-a D) a obţinut locul I, Ilişanu Livia (a X-a B) şi Munteanu Vasilică (a X-a D) au primit premiul al II-lea iar Rareş Burlă (a X-a B), premiul al III-lea. Menţiuni au obţinut Aporcăriţei Diana, Balan Giovanna, Harbuzariu Giorgiana, Aionesei Denisa, Zota Maria-Magdalena din clasa a X-a C. La clasa a XI-a, conform punctajelor, premiul III a fost obţinut de elevele Roman Larisa, Pădurariu Teodora şi Trofin Angela. Elevii au fost îndrumaţi de profesorii Mihaela Hânceanu şi Lucian Sava.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button