Ședința Colegiului Prefectural Vaslui


Prefectul Judeţului Vaslui, Edurad-Andrei POPICA, a condus joi, 26 iulie 2018, ședinţa ordinară a Colegiului Prefectural, care s-a desfășurat ȋn Sala Mare a Consiliului Județean.
În prima parte a ședinţei, Mihaela Vlada, directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, a prezentat un raport privind calitatea apei în județul Vaslui.
”Calitatea apei se menține relativ constantă mai ales pentru parametrii fizico-chimici, pentru remedierea neconformităților fiind nevoie de investiții mari la unele sisteme de apă în instalații de reducere a amoniului, fierului, nitriților și/sau nitraților, precum și stații de clorinare, care ar asigura o calitate mai bună a apei și din punct de vedere microbiologic”, a declarat Mihaela Vlada
Din totalul de 58 de UAT-uri comunale care distribuie apă potabilă către populație prin intermediul sistemelor de aprovizionare cu apă potabilă proprii, 49 au până în prezent în derulare contracte de monitorizare a calității apei potabile încheiate cu DSP Vaslui: ”O parte dintre primării (Bălteni, Ciocani, Deleni, Dodești, Drânceni, Poienești, Solești, Ștefan cel Mare, Șuletea) nu au încheiat până la această dată contractele de monitorizare a calității apei potabile distribuită prin sistemele proprii pentru anul 2018”.
În partea a doua, Valerica Cobzaru, șefa Centrului Antidrog Vaslui, a prezentat un studiu privind consumul de tutun, alcool și droguri ilicite în rândul elevilor.
”Majoritatea adolescenţilor, care au participat la sondaj (93%), au consumat băuturi alcoolice cel puţin o dată în viaţă. Jumătate dintre ei (49%) au fumat cel puţin o dată în viaţă, iar doi din cinci adolescenţi (42%) au consumat alcool în exces, ajungând la starea de ebrietate. 8% dintre elevi au consumat cel puțin o dată în viață droguri ilicite și/sau NSP (substanțe psihoactive) și/ sau tranchilizante/ sedative fără prescripție medicală și/sau inhalanți și/sau steroizi anabolizanți. Datele cercetării sugerează un consum axat pe “drogurile clasice/tradiționale“, iar după tipul de drog consumat, cea mai mare valoare se înregistrează în cazul consumului de canabis/hașiș – 6%”, a spus Valerica Cobzaru.
În finalul ședinței, comisarul de poliție Cosmin Stângăcianu, șeful Serviciului Județean Anticorupție Vaslui, a prezentat Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 62/13 iunie 2018,privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor de prevenire a corupţiei şi de educaţie pentru promovarea integrităţii în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Posted by actualvs.ro on Thursday, 26 July 2018

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Ambulanță scoasă din nămeți de un grup de tineri la Ghergheleu

O ambulanță trimisă la o urgență în localitatea Ghergheleu, comuna Codăești, a rămas blocată în …

Ambulanţă care transportă doi pacienţi la un centru de dializă, blocată pe DC37

O ambulanţă cu doi pacienţi transportaţi pentru dializă a rămas blocată în zăpadă pe DC …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *