Școlile nu se mai redeschid până în septembrie

Președintele Klaus Iohannis a declarat astăzi, după ședința de la Cotroceni, că școlile nu se vor mai redeschide până la toamnă, anunțând câteva excepții:

„Anul școlar se va termina pe 12 iunie. Până atunci vor continua cursurile la distanță, mediile vor fi încheiate cu notele pe care le au acum. În cazuri excepționale se pot face re-evaluări. Sunt câteva excepții: Elevii din clasele terminale – a VIII-a, a XII-a sau a XIII-a vor putea reveni la școală între 2 și 12 iunie pentru a se pregăti pentru examenele naționale. Normele de distanțare pot fi respectate: vor fi maximum 10 elevi într-o clasă. Evaluarea Națională și Bacalaureatul se vor organiza așa cum au fost planificate, dar cu respectarea unor reguli foarte stricte: vor sta la distanță mare unii de alții, se va măsura temperatura tuturor persoanelor care intră în școală, vor avea intrări și ieșiri separate. Așadar, nu se deschid școlile și universitățile! Situația școlară se încheie cu mediile încheiate. Așa evităm riscuri majore”, a spus Klaus Iohannis.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Tabără de meșteșuguri tradiționale la Școala ”Constantin Parfene” Vaslui

Peste 180 de elevi au participat la cea de a zecea ediţie a Taberei de …

Zilele Școlii ”Constantin Parfene” Vaslui

Gimnaziul ”Constantin Parfene” Vaslui s-a aflat în sărbătoare, organizând o nouă ediție a ”Zilelor școlii”. …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *