ActualitateLocal

Școli fără autorizație PSI


Un număr de 145 de unităţi şcolare din judeţul Vaslui nu au autorizaţie de securitate în caz de incendiu, potrivit unui raport întocmit de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” al judeţului Vaslui.
„Din totalul de 901 unităţi de învăţământ din judeţul Vaslui, 607 nu fac obiectul avizării sau autorizării, iar 145 funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu. În anul 2017 s-au acordat 42 de asistenţe tehnice la instituţiile de învăţământ şi au fost efectuate 130 de controale. Conform legislaţiei în vigoare, termenul pentru obţinerea autorizaţiilor s-a prelungit până pe data de 30 septembrie. Beneficiarii care depun până la această dată documentaţia pentru obţinerea autorizaţiei sau au proiecte în avizare pentru finanţare sunt exceptaţi de la aplicarea amenzilor ulterioare, dacă termenul de conformare nu depăşeşte data de 31 decembrie”, a declarat prim-adjunctul şefului ISU Vaslui, Bogdan Apetrei.
Subprefectul judeţului Vaslui, Mircea Gologan, a precizat că sunt multe şcoli care sunt construite înainte de 1989 şi care nu mai deţin documentaţiile iniţiale şi autorizaţiile pe baza cărora au funcţionat. Aceste şcoli vor putea obţine autorizaţiile de securitate la incendiu pe baza unor relevee întocmite de specialişti, fără a mai fi necesare proiecte elaborate.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button