Județul Vaslui are 35 de adăposturi de protecție civilă
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că județul Vaslui dispune doar…
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că județul Vaslui dispune doar…
Social-democratul Irinel Ioan Stativă a fost numit în funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități.…
Pompierii vasluieni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță SMURD, pentru asigurarea…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie R.…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontirei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie…
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfânta Chiriachi” (SJU) Vaslui a decis suspendarea temporară a intervenţiilor chirurgicale de tip electiv, pe…
Centrul Europe Direct Vaslui, a cărui structură gazdă este Consiliul Județean Vaslui, în parteneriat cu Comisia Județeană în Domeniul Egalității…
Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, instituție subordonată Consiliului Județean Vaslui, vă invită să călătoriți în lumea viselor colorate a…
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și…