ActualitateLocal

Anchetă a Poliţiei Vaslui în cazul unei locuinţe noi, distrusă în urma unui incendiu provocat intenţionat de persoane neidentificate


O locuinţă recent construită în localitatea Berezeni a fost distrusă, miercuri, în urma unui incendiu provocat de către persoane încă neidentificate de către poliţişti, după ce au pătruns în imobil şi i-au dat foc. De altfel, susţin pompierii vasluieni, cel care a sunat la numărul de urgenţă 112 a sesizat faptul că incendiul se manifesta în interiorul casei şi la acoperiş, iar unul din geamurile casei era spart.
În consecinţă, în zonă au fost trimise două echipaje de pompieri, din care unul al Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Fălciu, dintr-o comună învecinată, precum şi o vidanjă, pentru asigurarea rezervei de apă.
”La sosirea forţelor de intervenţie la faţa locului, incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperişului casei, construit din lemn cu învelitoare din ţiglă, pe o suprafaţă de aproximativ 160 de metri pătraţi, şi în interiorul locuinţei. Din cercetările efectuate la faţa locului, se pare că împrejurarea determinantă a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere. O altă sursă nu putea fi, în condiţiile în care locuinţa nu era conectată la reţeaua de electricitate şi nici nu avea vreo sursă de căldură care ar fi putut conduce la declanşarea incendiului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Petru Iftene.
La sesizarea pompierilor, poliţiştii au declanşat o anchetă pentru a-i depista pe cei care dat foc locuinţei din Berezeni.
”În acest caz, a fost întocmit dosar penal pentru distrugere prin incendiere. Proprietarul este plecat la muncă în străinătate, imobilul fiind nelocuit”, a precizat responsabilul mass-media al Poliţiei Judeţene Vaslui, Loredana David.
În urma incendiului, locuinţa a fost distrusă, intervenţia pompierilor durând câteva ore.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button