ActualitateCulturaLocal

Ziua Internațională a Romilor marcată la Vaslui

Ziua Internațională a Romilor a fost marcată la Vaslui printr-un spectacol artistic. În deschidere, invitații, autorități județene și locale, alături de reprezentanții Partidei Romilor-Pro Europa, au vorbit despre însemnătatea sărbătorii.

Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, a punctat câteva repere din istoria zbuciumată a romilor, comunitate care astăzi s-a integrat în realitățile contemporane, participând la luarea deciziilor la nivel de consilii locale și consiliul județean.

„Mulțumesc organizatorilor pentru invitația de a fi prezent la acest eveniment. Să nu uităm ca astăzi në-am întâlnit aici să sărbătorim Ziua Internațională a Romilor. Este o zi care celebrează o comunitate, care nu s-a bucurat întotdeauna de cele mai bune auspicii de-a lungul istoriei. Dimpotrivă, a avut o istorie de suferință, o istorie de praguri greu de trecut și care i-a cauzat mari pierderi umane de-a lungul existenței acestei etnii. Rememorând lucrurile acestea trebuie să fim prezenți la manifestări care sunt organizate cu prilejul acestei sărbători. Cei din administrație am încercat să facem ca această comunitate să se integreze în rimturile contemporane. Într-o măsură cred că importantă am reușit să integrăm reprezentanți ai comunității care să fie prezenți în administrațiile locale, în administrația județeană, să participe la luarea deciziilor și, în același timp, să cheme întreaga comunitate romă să se alăture eforturilor de modernizare ale județului Vaslui”, a declarat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

La rândul său, deputatul minorității rome, Daniel Vasile, a vorbit despre momentul petrecut la 8 aprilie 1971, dată când se semnează actul de naștere a Uniunii Internaționale a Romilor.

”La 8 aprilie 1971 la Londra are loc primul congres internațional al Uniunii Internaționale a Romilor. Acest congres este prezidat de actorul american de origine romă Yul Brynner. Atunci s-a pus bazele Uniunii Internaționale a Romilor, o organizație nonguvernamentală care figurează astăzi în cadrul Consiliului ONU ca organizație cu statut de ONG cu caracter consultativ în ceea ce vizează politica la nivel planetar legată de romi. Atunci s-a adoptat steagul internațional al romilor, s-a pus bazele limbii romani, limbă standardizată care se învață astăzi în școlile din România, și se stabilește ca actorul Yul Brynner să fie președintele de onoare al organizației. În 2006, în România, deputatul Nicolae Păun, președintele Partidei Romilor-Pro România, propune Parlamentului să adopte Legea nr.66/2006, care vizează ca această dată, de 8 aprilie, să devină Ziua Internațională a Romilor”, a declarat deputatul minorității rome, Daniel Vasile.

Pe scena din centrul civic au concertat Domisong, Fanfara Trandafirilor, Rapsodia Vasluiului, Mariana Stoica, Vasile Zalaru, Policrom, Neluță Neagu & Taraful, Delia Gandore și Ștefania Calofir.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button