ActualitateLocal

Prognoza meteo pentru vara 2017


Meteorologii susțin că vom avea un sfârşit de primăvară cu ploi excesive în unele
regiuni, urmat apoi de secetă în sudul şi vestul ţării în lunile iulie și august.
Una dintre temele de mare interes a fost tendinţa vremii până la finalul verii. Pentru
ultimele luni de primăvară şi pentru începutul anotimpului cald, am putea spune că veştile
sunt destul de bune în privinţa temperaturilor. Acestea îşi vor urma cursul obişnuit în cea
mai mare parte a ţării.
În schimb, în iulie şi în august, va fi mai cald decât este normal în special în regiunile
sudice, sud-estice şi local în cele vestice.
În ceea ce priveşte ploile, acestea vor fi mai frecvente şi mai consistente în vestul, centrul
şi nordul ţării tot până spre mijlocul verii. De altfel, perioada mai – iunie este cea mai
ploioasă din an în ţara noastră.
Apoi, în iulie şi în august, specialiştii anunţă că seceta se va instala pe suprafeţe tot mai
extinse, iar cele mai mari probleme vor fi în sud şi sud-est.
Printre alte teme analizate a fost şi cea a încălzirii climei, tendinţă observată şi în evoluţia
temperaturilor medii din România. Practic, în perioada 1901 – 2016, ultimii 16 ani au fost
cei mai călduroşi la noi în ţară, cu excepţia anului 1994.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button