Sport

Primul joc din istoria futsalului feminin este pregătit la Vaslui


De câteva zile, la Vaslui se află în cantonament naționala de futsal feminin, senioare. Sub comanda selecționerului David Asandei, fetele susțin câte două antrenamente zilnic, cu gândul la primul meci internațional din istoria futsalul feminin din România.
”Sunt condiții foarte bune de pregătire aici. Am ales Vasluiul, pentru că vom susține primele jocuri din istoria futsalului feminin, cu Moldova, și atunci s-a preferat această locație. Și juniorii de la Under 19, tot la Vaslui s-au pregătit, fiind mulțimiți de condițiile oferite”, a spus David Asandei.
Naționala României va debuta în toamnă la prima competiție oficială, intrând în jocurile de calificare la turneul final al Euro 2019. Selecționerul speră ca până la primul meci oficial să cristalizeze un lot, cu care să lase o impresie bună.
”Suntem destul de realiști. Încă suntem în faza de selecție. Nu e definitivat lotul. Suntem la al treilea stagiu de pregătire. În fiecare stagiu am avut fete noi. Și la Vaslui avem patru fete noi, din care una este profesionistă, jucând la Sporting Lisabona. Avem un lot tânăr, care în următorii doi ani va pune probleme în futsalul feminin. Sunt fete talentate. Unele vin de la echipe profesioniste, însă cele mai multe sunt de la fotbalul feminin, din prima ligă, fete care au mai cochetat cu turneele de futsal”, a completat David Asandei.
În calificările pentru Euro 2019, România va întâlni Spania, Italia și Polonia, în perioada 11-16 septembrie.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button