ActualitateLocal

Primăria Vaslui va prelua fosta unitate militară din municipiu


Primăria Vaslui va definitiva în cursul acestei săptămâni documentele privind preluarea fostei unităţi militare din municipiul reşedinţă, după mai mulţi ani de când municipalitatea a cerut să preia clădirea respectivă şi terenul aferent.
Potrivit primarului municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, preluarea fostei unităţi militare s-a tergiversat foarte mult din cauza autorităţilor centrale cu atribuţii în domeniu, lucru care a afectat demararea proiectelor de investiţii ale primăriei în zonă.
”Săptămâna aceasta vom prelua în sfârşit fosta unitate militară. De ani de zile ne chinuim să facem acest lucru şi iată că am reuşit. Am atras atenţia în repetate rânduri şi nu înţeleg de ce această preluare a fost atât de mult tergiversată. Noi avem un amplu proiect de investiţii în zona fostei unităţi militare, care ar fi putut să fie deja demarat la momentul de faţă, dacă procesul de preluare nu ar fi fost atât de anevoios”, a declarat primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl.
În zona fostei unităţi militare, care este dezafectată de mai mulţi ani de zile, primăria intenţionează să amenajeze locuinţe sociale, dar şi centre de specialitate pentru diverse categorii de asistaţi social, spaţii de odihnă şi agrement şi terenuri de sport. Totodată, se are în vedere deschiderea unei grădini botanice.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button