ActualitateLocal

Primăria Vaslui va monta limitatoare de viteză într-o zonă în care se produc frecvent accidente de circulaţie

Primăria municipiului Vaslui va monta limitatoare de viteză într-o zonă intens circulată, în care se produc în mod frecvent accidente rutiere, această măsură fiind prima dintr-o serie de alte reglementări stabilite de autorităţile locale în colaborare cu poliţiştii.

Locul în care au fost înregistrate în ultimele luni mai multe evenimente rutiere, dintre care unele grave, se află la ieşirea din municipiul Vaslui spre Bârlad, în apropiere funcţionând două magazine mari.

”Pe data de 17 martie, Primăria municipiului Vaslui va efectua lucrări de montare a unor mijloace de creştere a siguranţei traficului în zona Dedeman-Lidl. Rugăm conducătorii auto să manifeste prudenţă în trafic şi să acorde sprijin echipajelor Poliţiei Locale şi Poliţiei Rutiere, care vor fi prezente la faţa locului pe toată perioada desfăşurării lucrărilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al municipalităţii, Geanina Tofan.

Ultimul eveniment rutier grav petrecut la ieşirea din Vaslui a fost marţi, când o femeie a fost acroşată pe trecerea de pietoni de o maşină cu platformă care transporta un autoturism. Femeia a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui.

La începutul săptămânii, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai IPJ Vaslui au discutat la faţa locului despre adoptarea unor măsuri în vederea reducerii numărului de evenimente rutiere în zonă, fiind luate în calcul reducerea limitei de viteză şi amplasarea unui sens giratoriu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button