ActualitateLocal

Primăria Negreşti a predat către CNI documentaţia proiectului privind redeschiderea spitalului

Primăria Negreşti a predat către Compania Naţională de Investiţii (CNI) documentaţia pentru proiectul de reabilitare, modernizare şi dotare a spitalului din localitate, în urma căruia unitatea sanitară, închisă în urmă cu 11 ani, ar urma să fie redeschisă.

„Urmează verificarea şi evaluarea documentaţiei, iar dacă totul este conform, în funcţie de alocările financiare ale CNI, se va face proiectarea, licitaţia şi execuţia lucrărilor. Demersul este unul complex care necesită timp şi resurse mari. În anul 2020 am început demersurile pentru redeschiderea spitalului şi am făcut o solicitare către Direcţia de Sănătate Publică Vaslui şi apoi o cerere către CNI pentru introducerea în Lista Sinteză a acestui obiectiv. În anul 2021 obiectivul a fost acceptat şi ni s-au cerut documentaţia şi studiile necesare în vederea predării amplasamentului, care au fost întocmite în perioada februarie – septembrie a acestui an. Pe data de 20 octombrie, în Consiliul Local s-a decis predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin CNI a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii. Mulţumesc celor implicaţi în realizarea acestui obiectiv”, a precizat primarul oraşului Negreşti, Cristinel Rusu, într-un mesaj postat pe pagina sa de socializare.

Spitalul Orăşenesc Negreşti, care a avut arondaţi peste 10.000 de pacienţi din oraş şi din comunele limitrofe, a fost închis în anul 2011, odată cu alte unităţi sanitare din ţară, cu toate că fusese modernizat şi dotat cu aparatură medicală performantă. Între timp, clădirea şi interioarele s-au deteriorat iar o mare parte din aparatură şi instrumentar au ajuns neutilizabile.

Autorităţile locale au anunţat în repetate rânduri că nu dispun de fonduri pentru a redeschide şi susţine spitalul şi au încercat, fără rezultat, mai multe variante de redeschidere a unităţii medicale, inclusiv colaborări cu Biserica Ortodoxă Română sau cu clinici private.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button