ActualitateLocal

Prima victima a iernii Vasluianca, gasita inghetata de un vecin in zapada

15934390_1314055465283357_542231160_n

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, alături de lucrători de la SC LDP Vaslui, au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru deblocarea a mai multor autoturisme rămase înzăpezite în care se aflau mai multe persoane, printre care și minori.
Trei persoane, printre care şi un copil, au fost salvate la Găgeşti, după ce au rămas blocate cu o autoutilitară pe drumul judeţean (DJ) 244B.
Alte două autoturisme, cu cinci persoane, au rămas izolate pe câmp, tot din cauza sulurilor de zăpadă formate pe şosea, între localităţile Şuletea şi Floreni.
Societatea de Lucrări Drumuri şi Poduri SA a acţionat pentru salvarea altor patru persoane blocate cu maşinile între localităţile Muntenii de Sus şi Tanacu.
Un alt autoturism, din judeţul Olt, a rămas blocat între localităţile Arsura şi Ghermăneşti. Autorităţile locale l-au preluat pe şofer şi l-au cazat la un localnic din Arsura.
În localitatea Duda, o autospecială cu şenile şi o autofreză de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au venit în sprijinul unui echipaj de la Serviciul de Ambulanţă pentru preluarea unei persoane inconştiente. Cazul a fost rezolvat cu sprijinul autorităţilor locale.
De asemenea, un tânăr de 18 ani, găsit căzut pe o stradă din municipiul Bârlad din cauza consumului de alcool, a fost preluat de un echipaj de la Ambulanţă şi transportat la Spitalul de Urgenţă Bârlad.
O femeie de 43 de ani a fost găsită moartă în zăpadă, în faţa porţii locuinţei sale din localitatea Pribeşti. Reprezentanţi Serviciului de Ambulanţă spun că, cel mai probabil, victima a căzut şi nu s-a mai putut ridica, fiind cunoscută drept conumatoare de alcool.
Traficul este îngreunat de viscol, pe mai multe drumuri judetene si naţionale, în timp ce pe DN 24B Huşi-Albiţa s-a instituit restricţie pentru maşinile de mare tonaj, pentru deszapezire.
La această oră, este închis din cauza viscolului şi a zăpezii DN 24A Murgeni – Fălciu;
Pe toată perioada în care s-a instituit cod galben de ger se mențin hotărârile luate în CJSU privind patrularea, identificarea, preluarea și transportarea persoanelor fără adăpost la centrele de cazare sau la unitățile sanitare.
15935589_1314055471950023_1728215307_n

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button