Portofel plin cu bani și carduri bancare, găsit în Piața Traian

Un vasluian a găsit un portofel cu 1.400 de lei și carduri bancare în Piața Traian.

Acesta a fost predat unui echipaj al Poliției Locale Vaslui, care a întocmit un proces verbal de predare-primire a bunului găsit.

Ulterior, polițiștii locali au găsit persoana care pierduse portofelul, aceasta declarându-se plăcut surpinsă și impresionată față de gestul celui care i-a găsit bunurile.

”Polițiștii locali s-au deplasat la domiciliul persoanei respective, unde au găsit o femeie care a afirmat faptul că a cumpărat recent apartamentul, iar posesorul portofelului nu mai locuiește acolo, indicând cu aproximație adresa de domiciliu a acestuia. Ulterior, polițiștii locali au găsit persoana păgubită căreia i-au înmânat portofelul pierdut cu toate bunurile din interior, aceasta declarându-se plăcut surpinsă și impresionată față de gestul persoanei care i-a găsit bunurile”, au spus reprezentanții Poliției Locale Vaslui.

Prin intermediul rețelelor de socializare, polițiștii locali au mulțumit bărbatului, în vârstă de 53 ani, ”pentru gestul de aleasă cinste și omenie, care nu a dorit să profite de ceea ce nu-i aparține, întărind convingerea că printre cetățenii acestui municipiu există oameni onești, al căror exemplu este demn de urmat”.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Un tânăr și doi minori, cercetați după ce au furat mai multe bunuri dintr-o magazie

Polițiștii vasluieni au reținut un bărbat din municipiul Vaslui, județul Vaslui, bănuit de săvârșirea infracțiunii …

Mașină ieșită în decor la Badeana

Update/ Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *