Tuesday , 6 December 2022, 05:34

Polițiștii vasluieni prezenți la Festivalul „Motorfest” de la Bârlad

Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu reprezentanți din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui și cu reprezentanți din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vaslui au desfășurat activități informativ-preventive pentru informarea și conștientizarea cetățenilor cu privire la efectele nocive ale consumului de substanțe psihoactive.

Aceștia au fost prezenți la festivalul „Motorfest”, din municipiul Bârlad, unde au desfășurat activități de informare și conștientizare cu privire la consumul de substanțe psihoactive. În cadrul activităților s-au purtat discuții cu tinerii despre riscurile asociate consumului de substanțe pihoactive, dar și consecințele sale: alterarea relațiilor cu familia, prietenii, efecte nocive asupra sănătății, adopatarea unor comportamente distructive, fiind transmise recomandări preventive.

Persoanele prezente au fost invitate să participe la un experiment care a presupus parcurgerea unui traseu, purtând ochelari speciali concepuți pentru a induce efectele consumului de alcool, respectiv de substanțe interzise. Acest experiment a urmărit conștientizarea modului în care consumul de droguri afectează echilibrul, viteza de reacție, capacitatea de coordonare a mișcărilor, de orientare în spațiu și de apreciere a distanțelor.

De asemenea, copiii și părinți au primit recomandări în cadrul campaniei naționale „Vacanță în siguranță”, care se desfășoară în perioada 14 iunie – 02 septembrie și are ca obiectiv principal creșterea nivelului de informare a copiilor, părinților și publicului larg asupra necesității implicării în prevenirea situațiilor în care aceștia pot deveni victime sau autori ale unor infracțiuni. Totodată, au fost expuse consecințele pe care le are apelul fals la S.N.U.A.U. 112, au fost purtate discuții despre prevenirea disparițiilor de minori și despre siguranța în mediul online.

Activitățile în cadrul campaniei „Dincolo de aparențe” vor fi desfășurate împreună cu reprezentanți din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui și cu reprezentanți din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vaslui și în perioada 02-03 iulie 2022.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Criză de sânge la Vaslui. Centrul de Transfuzie Sanguină organizează colecte mobile

Centrul de Transfuzie Sanguină Bârlad se confruntă cu o scădere a numărului de donatori de …

246 de voluntari ISJU sunt parte din programul „Salvator din pasiune”

Voluntarii sunt cei care își dedică, din proprie voință, timpul, cunoștințele și priceperea pentru a …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *