ActualitateLocal

Polițiștii rutieri au identificat în trafic două persoane care au încălcat prevederile legale stabilite prin legislaţia rutieră


La data de 21 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Murgeni, în timp ce efectuau serviciul de supraveghere şi control al traficului rutier pe raza localității Ţuţcani, comuna Mălușteni, au oprit pentru control un autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 20 de ani, din aceeași localitate. În urma controlului efectuat, s-a constatat că bărbatul emana halenă alcoolică. Poliţiştii l-au testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,49mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența alcoolului.
În cursul zilei de 22 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Berezeni au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat de 30 de ani, din localitatea Satu Nou, comuna Berezeni. Cu ocazia controlului s-a constatat faptul că plăcuţele cu numărul de înmatriculare ale autoturismul în cauză, erau confecţionate din carton. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, atât certificatul de înmatriculare cât şi plăcuţele cu nr. de înmatriculare au fost reţinute la data de 15 noiembrie a.c., fiind eliberată dovadă fără drept de circulație pentru autoturismul în cauză.
Poliţiştii au întocmit dosar penal, bărbatul fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button