ActualitateLocal

Polițiștii în mijlocul elevilor în cadrul Campaniei ”Siguranța în școli”

Zilele trecute, polițiștii Biroului Siguranță Școlară Vaslui, în cadrul Campaniei “Siguranța în școli” au desfăsurat activități preventive – educative privind violența în școală, bullying-ul și, totodată, conștientizarea în rândul elevilor, a consecințelor negative pe care îl are traficul de persoane și în special traficul de minori.

În cadrul acestei campanii, s-au desfășurat activități în municipiul Vaslui la Liceul „Mihail Kogalniceanu”, în municipiul Huși la Școala Gimnazială “Ion Creangă” Huși și Școala Gimnazială “Anastasie Panu” Huși și în mediul rural, în comunele  Băcești și Zorleni, participând un număr de aproximativ 262 de elevi.

În cadrul acestor activități au fost realizate o serie de activități în comun cu Centrul Școlar De Educație Incluzivă Negrești și Direcția de Asistență Socială Negrești, marcând astfel Ziua Internațională de prevenire a abuzului asupra copilului și Ziua Internațională a drepturilor copilului, activități la care au participat un număr de 17 elevi.

Prin aceste activități cu rol preventiv  fost conștientizați copiii cu privire la drepturile și responsabilitățile pe care le au în acord cu convenția ONU cu privire la drepturile copilului, precum și dezvoltarea abilităților practice care să îi ajute să facă față situațiilor de risc și să apeleze cu încredere la instituțiile care apără  drepturile copilului, în cazul în care acestea le sunt încălcate.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button