ActualitateLocal

Petrecere mare la Laza


Sfânta Maria Mare a fost prilej de mare sărbătoare în comuna Laza. De hramul satului, autorităţile locale derulat o serie de acţiuni pe parcursul întregii zile. Ziua satului la Laza a început pe terenul de sport, cu întreceri la fotbal, şah, tenis de masă şi ciclism. La Şcoala gimnazială „Mihai Eminescu” a avut loc un simpozion de istorie locală, unde au fost punctate câteva aspecte legate de Valea Racovei.
După amiază, localnicii şi nu numai au fost invitaţi la un spectacol artistic, unde cap de afiş a fost cunoscuta solistă de muzică populară, Matilda Pascal Cojocărița.
“Am obişnuit ca la Laza să organizăm o pleiadă de manifestări cultural-artistice dedicate zilei comunei. Pe lângă Matilda Pascal Cojocărița, am avut ca invitaţi artişti din judeţ, cum ar fi Silvia Ene, care au oferit celor prezenţi un spectacol deosebit. Credem că toată lumea s-a simţit bine la noi, petrecând câteva ore şi uitând de necazurile cotidiene”, a spus Vasile Popovici, primarul comunei Laza.
Ziua comunei Laza a mai cuprins o expoziţie de artă populară, unde gospodinele din sat au expus covoare, alte obiecte meşteşugăreşti, dar şi una agroalimentară, unde fermierii au venit cu cele mai frumoase legume autohtone, brânză, miere şi alte produse alimentare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button