ActualitateLocal

Peste 300 kg de articole pirotehnice confiscate de polițiști

Sub coordonarea Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, poliţiştii au desfășurat peste 19 acțiuni de amploare în zonele unde existau date că se comercializează astfel de produse.

În urma controalelor efectuate, polițiștii au întocmit 18 de dosare penale pentru săvârșirea unor infracțiuni de nerespectare a regimului materiilor explozive.

Totodată, a fost indisponibilizată, în vederea confiscării, cantitatea de aproximativ 315 de kilograme de articole pirotehnice, în valoare de peste 30.000 de lei.

Urmare a activităților desfășurate, în cursul zilei de astăzi, 24 decembrie a.c., polițiștii specializați din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Vaslui, sprijiniți de polițiști de investigații criminale și ordine publică de la subunități  au pus în executare un număr de 10 mandate de percheziții domiciliare, pe raza mai multor localități din județul Vaslui, în cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Vaslui în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ”efectuarea de orice operațiuni cu articole pirotehnice fără drept”, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 126/1996 privind regimul materiilor explozive, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui.

Cu ocazia activităților desfășurate, poliţiștii au ridicat, în vederea cercetării, aproximativ 130 kilograme de articole pirotehnice, din categoriile F1, F2, F3 și F4 deţinute fără drept,  în valoare de peste 13.000 lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button