ActualitateLocal

Peste 1.800 de persoane au fost vaccinate în prima etapă a campaniei

Un număr de 1.819 persoane au fost vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, la nivelul judeţului Vaslui, în prima etapă a campaniei de imunizare, au informat, vineri, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate (DSP) Vaslui.

Potrivit autorităţilor sanitare, numai în ultimele 24 de ore au fost vaccinate 130 de persoane, conform programărilor făcute anterior, fără să fie înregistrate probleme deosebite în procesul de imunizare.

Pentru cea de-a doua etapă a campaniei de vaccinare, în judeţ au fost amenajate cinci centre care li se adaugă celorlalte cinci, organizate în etapa întâi.

Prefectul judeţului Vaslui, Mircea Gologan, a menţionat că a primit din partea primarilor asigurări că vor fi pregătite centrele de vaccinare, astfel încât următoarele etape ale campaniei să se desfăşoare în condiţii normale.

Conform estimărilor făcute de autorităţi, pe baza informaţiilor primite de la instituţiile publice şi de la agenţii economici din judeţ, peste 55% dintre cei chestionaţi şi-au manifestat intenţia de a se vaccina anti-COVID-19.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button