ActualitateLocal

Permise de conducere false, depistate la controlul de frontieră


Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa
efectuează cercetări cu privire la doi tineri care au prezentat la controlul de frontieră
permise de conducere false.

*În ziua de 31 iulie a.c., în jurul orei 23.30, în Punctul de Trecere a Frontierei
Albiţa, judeţul Vaslui, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru
trecerea frontierei, pentru a intra în ţară, cetățeanul din R. Moldova Marius J., în vârstă
de 22 de ani, conducând un autoturism marca Honda, înmatriculat în R. Moldova.
La controlul de frontieră, pe lângă documentele de identitate, bărbatul a prezentat
şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, lucrătorii noştri au
efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că documentul în cauză nu
îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals total.
În legătură cu cele constatate, Marius J. a declarat că permisul de conducere
eliberat de autoritatile din R. Moldova pe numele său i-a fost reţinut la sfârşitul anului
2016 de către Politia Rutieră Română, pentru depăşirea limitei de viteză şi că
documentul pe care l-a prezentat la controlul de frontieră l-a primit de la un conaţional,
la începutul anului 2017, contra sumei de 150 de euro. Acesta a mai declarat că nu are
cunoştinţă că documentul este fals ori falsificat, fiind convins că documentul este cel
original, înapoiat de autorităţile competente din R. Moldova.
*Astăzi, în jurul orei 02.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, judeţul
Vaslui, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea
frontierei, pentru a ieşi din ţară, Veaceslav C., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în
vârstă de 22 de ani, conducând un microbuz marca Mercedes, înmatriculat în R.
Moldova.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat
la controlul de frontieră, lucrătorii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu
care s-a constatat că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale
unuia autentic, fiind fals total.
În legătură cu cele constatate, Veaceslav C. a declarat că nu are cunoştinţă că
documentul este fals ori falsificat, deoarece el a urmat cursurile unei şcoli de şoferi şi
că o persoana din cadrul instituţiei respective i-a facilitat obţinerea cu prioritate a
permisului de conducere prezentat la controlul de frontieră, contra sumei de 200 euro. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări in ambele cazuri sub aspectul săvârşiriiinfracţiunii de uz de fals.

Related Articles

Back to top button